Saturday, August 23, 2014

Road race in Romania! - RGP Eroica Brezoi

De cand am auzit ca a murit Emmedue nu ma asteptam prea repede la o noua cursa ca lumea de sosea. Au aparut tot felul de invarteli prin orase si pe cate un deal, chestii pe care eu nu le-as face nici platit, daramite sa platesc eu sa fac asta. Plictiseli din punctul meu de vedere. Dar o cursa de fond adevarata, unitara, fara invarteli si mai ales pe munte nu speram sa mai vad prea repede....

Trebuie sa recunosc faptul ca organizatorii Road Grand Prix m-au surprins cu anuntul acestui concurs. Recunosc public ca i-am judecat gresit si ca am presupus ca au sa ramana la cursele de invarteala care au destuli fani cat sa nu duca lipsa de concurenti fara sa fie nevoie de un efort prea mare de organizare. Cand am vazut ca se face o cursa de 80 km pe munte, de la Brezoi la Obarsia Lotrului, cu peste 1500 m diferenta de nivel, mi-a sunat soneria in urechi: imposibilul s-a produs!

Evident, in secunda doi am fost inscris. Acuma sincer, numele de Eroica mi s-a parut cam exagerat pentru o cursa de 80 km, fie ei aproape doar in urcare. Dar totusi, se anunta un concurs greu.

Pentru mine, a fost intr-adevar un concurs foarte greu, pentru ca a avut mult fals plat unde s-a mers in pluton, ceea ce imi cam displace. Noroc ca nu a durat mult.



Am plecat de la start in plutonul fruntas, unde se rula cu peste 40 km/h constant, dar fara un mare efort. Din pacate, fiind in coada (greseala pe care nu o mai repet), s-au produs vreo 2-3 mici borduri si am pierdut plutonul pe care l-am regasit cu mare efort. Dar stiam ca vine o urcare scurta si abrupta la barajul de la Bradisor unde eram aproape sigur ca o sa se sprinteze tare si ca nu o sa fac fata.

Am avut dreptate, la Bradisoru pe baraj am ramas despartit de pluton. De acolo pana la Voineasa m-am regrupat intr-un grup de 3 care am colaborat, apoi am prins inca un grup si ne-am marit numarul la 6. Dar pentru mine cursa a inceput din Voineasa.

Stiam ca in Voineasa incep 20 km de urcare continua cu bucati destul de grele, specialitatea mea, asa ca m-am desprins de pluton. Din acest moment, de la jumatatea concursului, pana la final am depasit incontinuu concurenti. Spre surprinderea mea, nu am fost depasit nici pe mica coborare de vreo 3-4 km pana la lacul Vidra.



Partea interesanta a fost dupa ce am ajuns pe conturul lacului, unde drumul a fost relativ plat. Acolo efectiv m-am mobilizat intr-o pozitie aerodinamica si, fara un efort iesit din comun, am tinut singur o viteza de peste 35, uneori peste 40 km/h. Pedalam, ma uitam si nu imi venea sa cred. Imi doream sa dau de un grup sa colaboram, am ajuns din urma 2-3 grupuri dar mergeau mult mai incet asa ca mi-am continuat sprintul solitar pe ultimii 15 km pana la sosire.

Am terminat cei 80 km in 2:45:48, la 20 de minute de castigatorul la general la amatori, pe locul 10 la categoria de varsta.si pe 32 din 91 la general, cu o medie de peste 27 km/h pe un traseu aproape doar in urcare. Sunt foarte incantat de acest rezultat, dar si de mica experienta acumulata care ma va ajuta sa nu repet cateva greseli de strategie care m-au costat mult de data asta. Oricum, nu e specialitatea mea dar e frumos si o sa incerc sa particip de cate ori apare un rar concurs adevarat de sosea pe la noi.

No comments: