Sunday, August 10, 2014

Doua zile de MTB in familie la Magura

Din cand in cand (cat mai des daca se poate) mai trebuie sa lasam balta si concursurile si sa mergem sa ne bucuram de frumusetile naturii in familie. Astfel, am plecat pentru un weekend cu totii la Magura.

Am petrecut un weekend frumos si am constatat ca Magura e un loc ideal de plecat in diferite ture, fiind multe directii in care poti sa o iei.


In prima zi am inceput cu o alergare faina pe sus spre Casa Folea si apoi inapoi prin Pestera si drumul clasic de Magura. Apoi am avut o tentativa nereusita de a urca cu Rares la Curmatura. In restul zilei, cat a mai ramas, am zis sa o duc pe Roxana pe traseul din Zarnesti in Poiana Marului pe care mi l-a aratat Ion, dar n-a fost o alegere reusita, fiind foarte tarziu, asa ca am reusit doar jumatate din traseul propus, respectiv am pierdut fix urcarea faina din Poiana Marului la antene si coborarea in piata in Zarnesti. Dar na, nu a fost chiar o tura scurta....


Pe a doua zi insa, am planuit ceva greu, greu de tot. Am coborat din Magura pe Valea cu Calea dupa care, din Simon, am urcat din greu pe Muchia Scortii, una din cele mai tari si mai faine urcari de MTB pe care le cunosc, unde o sa aiba loc si un concurs de tip XCE cat de curand. De asemenea, bucata face parte din traseul 60/3000+. Cu fericire pot sa spun ca mi-a iesit toata urcarea pana sus, fara pauze. E mare lucru, nu e usoara deloc.


Din Muchia Scortii am coborat in Valea Lunga din Moieciu si am urcat drumul din capatul acesteia, ca sa coboram apoi in Cheile Gradistei. Din drumul asfaltat am urcat pe coborarea de la 3Munti pana in DN (si pe asta am reusit sa o urc aproape integral, fara prima bucata foarte abrupta), de unde, fiind tarziu, ne-am retras pe drumul auto la Sirnea.

La Sirnea ne-a prins furtuna, dar a fost o placere sa pedalam prin ploaie drumul clasic intre Sirnea si Pestera, pe care nu il facusem demult. Aveam in plan sa urc integral si drumul final spre Pestera, cunoscatorii il stiu, dar mi-a derapat o roata si nu prea aveam timp sa reluam, asa ca am revenit direct la pensiune si apoi acasa.

A fost un weekend superb in familie, trebuie sa mai organizam cat de des zile din astea.....

No comments: