Saturday, July 21, 2012

On the Top of the World

Numele acestui concurs este destul de pompos sa fie si titlu de blog. E un concurs unic in Romania, la care n-am mai fost deoarece mereu se suprapunea cu altceva. E singurul concurs de uphill de pe la noi, ba chiar unul foarte serios. Este vorba de urcarea din Sinaia pana pe vf. Omu, cu siguranta una din cele mai tari urcari dintr-o bucata de pe la noi.

Mai exista si niste categorii soft, urcare doar pana la Babele, pana la Piatra Arsa sau chiar doar de la Piatra Arsa la Babele. Una peste alta, un concurs pentru toata lumea.



Desi startul in catarare abrupta m-a cam sfarsit, n-am mers prost pana la Babele, unde am ajuns inaintea tuturor de la categoria pana la Babele. Adica daca ma inscriam acolo, luam locul 1. In schimb, undeva dupa Salvamont, in dreptul Costilei, am picat usor pe dreapta, dar schimbatorul spate a lovit un bolovan si s-a strambat. Asa ca m-a lipsit pe restul urcarii de ultimele 3 pinioane mari, lucru ce m-a facut sa nu pot urca anumite pante si sa imping. N-am depasit pe nimeni si nici nu am fost depasit, dar cred ca am pierdut ceva timp.




Intr-un final, cu un timp de 3:01 h, am iesit pe locul 8, un rezultat destul de bun avand in vedere ca nu era pe categorii de varsta. Privit asa, de pe o banca din gara, 3 h din Sinaia pana la Omu pare chiar impresionant. Concursul a fost castigat de Basso cu 2:21 h!



Si coborarea a fost frumoasa, impreuna cu Basso, alegand varianta asfaltata prin Dichiu, sa ne mai protejam bicicletele...

Sunday, July 15, 2012

Merlot din cupa de argint, la Maratonul Vinului

Pe scurt: caldura mare, ingrozitoare, praf, organizare impecabila, o zi de exceptie pentru mine. Am luat startul in mare vana, m-am dus bine de tot pana am facut o pana. Am reparat-o si am pierdut multe locuri.... Am adoptat o strategie cu un singur bidon de 800 ml, pe care l-am umplut la fiecare punct de alimentare, dupa ce am baut cat am putut de fiecare data. A functionat la fix. Doar intr-o sectiune, printr-o podgorie, mai spre final, cand cred ca se depasisera 40 de grade la umbra, am fost lovit de sete cu 5 minute inainte de punctul de alimentare.

Ce mai atatea vorbe, conditiile astea vitrege mie imi plac. Astfel, am putut sa dau tot ce am si, la final, am aflat ca s-ar putea sa iau un premiu.


Nu mica mi-a fost mirarea cand am aflat ca sunt pe locul 2 la 30-39 de ani, dupa Frunzeanu. Uau - primul meu premiu la un maraton cu sute de participanti - cel mai bun rezultat in multi ani de MTB si multe zeci de concursuri. A fost probabil ziua pe care o asteptam demult, desi surpriza m-a facut poate sa nu o savurez asa de mult. Un rezultat bun intr-un an care a mers destul de prost....


Felicitari lui Jan Glass si echipei organizatoare. Am savurat Merlot-ul castigat ca premiu si m-am bucurat in final si de una din cele mai frumoase diplome.... Abia astept editia urmatoare.


Monday, July 09, 2012

Trophee de l'Oisans - 4 probe, 400 km, 11450 m

Fara discutie, Trofeul Oisans este cel mai tare concurs la care am participat vreodata. Totul a inceput cand am pierdut la tragerea la sorti pentru Maratona dles Dolomites si am zis ca na, daca nu e, ma duc la Marmotte, in Franta, unde nu e cu tragere la sorti. Dar m-am tras eu pe fund si tot nu m-am inscris, pana s-au terminat locurile. Si cand ma hotarasem, pe site scria ca singura posibilitate sa ma mai inscriu e daca ma inscriu la Trophee de l'Oisans, care mai include inca 3 concursuri. N-am prea inteles eu ce e cu ele si pe unde sunt, dar am vazut ca sunt toate in decurs de 10 zile, asa ca mi-am zis ca e numai bine de un concediu si am dat inainte cu cardul de credit. Am luat cea mai buna decizie... Povestea lor urmeaza, dar nu inainte de filmul meu personal de la Marmotte, un nou concept prin care organizatorii iti ofera imagini filmate chiar cu tine in diferite puncte din traseu, montate de mine intr-un singur filmulet:



Etapa 1 - Le Vaujany - 173 km/3850 m



Daca ultimele 2 zile inainte de concurs au stat sub semnul caniculei si orice tura a insemnat transpiratie si insolatie, plus bagat apa la greu, in noaptea dinaintea concursului a inceput vremea proasta, cu furtuna si ploaie. In dimineata startului, totul era ud si ploua usor. Cursiera pe ploaie nu e din favoritele mele, atat din cauza uzurii accentuate pe coborari cat si datorita aderentei precare. Dar na, cum da Dumnezeu, asa ca m-am aliniat la start cu un numar destul de mic de concurenti, in jur de 5-600.

Traseul a inceput cu o lunga coborare de 2-3 % unde s-a pedalat la greu si s-a mers in plutoane, de diferite viteze. Am schimbat si eu cateva plutoane, ma mai tineam de cate unul pana nu mai puteam, mai trageam pe dreapta si-l luam pe urmatorul, fals-plat-ul nu e febletea mea, nici in sus nici in jos. Am ajuns asa la inceputul primei catarari, Alpe du Grand Serre, cu 1000 m de urcat. Cum deja pedalasem de vreo 30 km, incalzirea a fost facuta, asa ca urcarea n-a mers prost. Doar ca ploaia continua, iar pe ultimii 2 km am intrat intr-un nor, asa ca nici nu se mai vedea mai nimic. Sus am tras foita pe mine si mi-am dat drumul timid pe coborare. Nu reusesc sa stau linistit pe coborare pe ploaie, nu pot sa fortez, mi-e foarte frica. Bine, nici pe uscat nu sunt eu mare talent, dar acolo am cam capatat incredere. Nu prea depasesc pe asfaltul ud 30-40 km/h, cate un 50 cand e linie dreapta. Apoi, dupa ceva urcari si coborari prin niste sate superbe, a urmat Col d'Ornon, o alta urcare de 3-4 %, vreo 600 m, exact cum nu imi place. Mi-am revenit pe ultimii 3 km unde in sfarsit am dat de niste bucati de 8-10 % si mi-a revenit moralul. Apoi iar coborare, dar cu prapastia in dreapta. Asfaltul se uscase un pic, dar pe la jumatate a inceput iar ploaia, cu picuri mari, care te loveau brutal peste fata.

Am ajuns in Allemont si am terminat prima bucla a concursului. Ce sa zic, a fost frumoasa ca peisaj, dar ca si ciclism nu m-a dat pe spate, pante mici si rulaje la viteze mari, aproape nimic interesant pe aproape trei sferturi de traseu. In schimb, a doua bucla nu e la fel. Se urca in Alpe d'Huez prin spate, prin Village Reculas, o urcare destul de tare care iese in satul Huez, de unde mai e o treime din catararea clasica pana in statiune. Aici am inceput sa depasesc. Dar nu pentru mult timp, pentru ca din Alpe d'Huez a urmat coborarea prin Col du Sarenne, un drum ciobanesc, dupa cum scrie si pe panouri, cu un asfalt dubios, plin de pietris si de gropi. Dupa experienta de pe Transfagarasan cand mi-am taiat ambele cauciucuri in niste bolovani, am incercat sa merg pe ideea de a proteja cat pot rotile, pentru ca nu aveam nici un interes sa raman pe-acolo cu probleme tehnice, chit ca era si foarte frig. Am pierdut ceva timp, dar am terminat cu bine. Drumul se imbunatateste dupa cativa km, asa ca am continuat coborarea, tot in regim de "avarie" datorita ploii, pana in Bourg d'Oisans si Allemont. De aici a urmat finalul, cei 6 km de catarare cu bucati de 10-12 % pana in Vaujany. Aici e lumea mea, finalele dure, asa ca i-am dat maxim, pe ultima suta de metri am mers tare de tot si am trecut linia de sosire, tot pe ploaie cum plecasem. Ca si rezultat nu sunt impresionat, un loc 338 din 475 la general, dar sunt multumit deoarece a fost un concurs mai elitist, nu unul de masa, unde si valoarea ciclistilor este mult mai buna. Plus ca nu sunt obisnuit cu soseaua uda, pe la noi evitam sa mergem asa, fiindca se face praf bicicleta, nu ca in Franta unde dupa 8 ore pe ploaie bicicleta e la fel de curata, iar la franare nu se aude nici un scrasnet, nu exista nisipul care se pune pe saboti la noi.

Cateva poze de la concurs, in varianta mica si cu raster (cele mari costa 22 de euro bucata si inca nu am cumparat niciuna):



Etapa 2 - Prix des Rousses - 40 km/1600 m


Intre timp, vremea si-a revenit, ba chiar s-a imbunatatit, fiind soare, dar cu vreo 25 de grade. Prix des Rousses e un fel de contratimp pe langa Vaujany, folosind aceleasi numere de concurs si cip-uri. Chiar si numarul de concurenti a fost cam acelasi, desi cu siguranta unii au fost noi, specialisti pe distante mai mici. Traseul urca Alpe d'Huez pe varianta clasica, apoi coboara prin spate prin Villard Reculas pana la lac in Allemont de unde urca dificila catarare din Vaujany pana in centru, sau asa credeam noi.

La start in Bourg d'Oisans a venit si Han, sa alerge fara numar. Pe urcarea mitica i-am dat blana cat am putut. O faceam pentru prima data, n-am mai intrat pe ea in zilele dinainte, stiind ca o sa o parcurg de 3 ori in concurs. Am profitat de bucatile mai putin abrupte sa mai accelerez, am mers bine zic eu si am intrat in statiune sus in mai putin de o ora, ajungand in capatul catararii la putin sub o ora si 10 minute. Nu m-am oprit, desi era un punct de alimentare. Am preferat sa ii dau blana la vale. Am mai depasit cativa pe semi-platul pana in Villard Reculas, de unde incepea coborarea mare. Pe coborare, am ramas surprins ca nu m-a depasit nimeni. Ma bucuram teribil de asta, dar cand mai erau vreo 2 curbe pana jos, a trecut pe langa mine un pluton de vreo 20.

A urmat platul de langa lac si urcarea foarte grea din Vaujany, dar pe care deja o stiam. Am mers tare, dar rezervat, iar cand stiam eu ca mai sunt vreo 500 m pana la final, am schimbat vreo 2 pinioane, m-am ridicat in picioare si am sprintat, depasind destul demulta lume. Dar in centru, teapa - nici un finish. Am continuat, nu mai aveam aer, pana am iesit din oras. Apoi am intrat intr-un sat, am iesit si din acela. Ma si gandeam ca astia au pus finalul in Col du Sabot. Nu mai aveam forta de nici o pedala dupa sprintul mult mai lung decat anticipasem, dar nici nu doream sa o las mai moale. Salvarea a venit intr-o mare parcare, unde am trecut pe sub linia de final cu ochii bulbucati cat cepele. Ma astepta Han care terminase si el de cateva minute. Am facut 2:17:10 si, spre surprinderea mea, am reusit o clasare mai buna decat la distanta lunga: fix pe locul 200 din 446 de concurenti, peste jumatatea clasamentului.

Cum 40 km nu e destul pentru o zi, am urcat cu Han si restul de vreo 12 km pana in Col du Sabot, unul din cele mai salbatice drumuri asfaltate pe care le-am vazut, iar la intoarcere, din Vaujany, inca vreo 12 km de urcare cu 8-10% pana la Table d'Orientation, o belvedere de unde se vad toti muntii din zona, cu panouri explicative. Ce mai, ne-am intors la corturi muci si am dat iama direct la borcanele cu Recovery Shake.



Si doua poze si cu Han, din Col du Sabot si de la Table d'Orientation:







Etapa 3 - La Marmotte - 174 km/5180 m


La Marmotte este unul din vechile concursuri de amatori din Europa, care aduna in fiecare an mii de entuziasti. Nu stiu exact datele, dar ca numar de participanti s-ar putea sa fie cel mai mare. La start se aduna minim 7000 de ciclisti, fara a mai pune la socoteala concursul Mi-Marmotte, pe ultima jumatate de traseu, care pleaca din Valloire, dar si plimbarea cicloturistica Marmotte in 2 zile, pentru cei mai putin pregatiti. In total, peste 10.000 de oameni parcurg in acest sfarsit de saptamana soselele din jurul masivului Grandes Rousses.Nici traseul nu e usor. Dupa startul din Bourg d'Oisans, se inlantuie trecatori montane legendare: Col du Glandon, Col du Telegraphe, Col du Galibier, Col du Lautaret si pe final legendarul Alpe d'Huez. Toate insumeaza peste 5000 m de diferenta de nivel, dupa unele documentatii valoarea fiind de 5180.Datorita numarului imens de participanti, startul se da in valuri, intre ora 7 si 8 dimineata. Norocos cum sunt, pe straduta pe care m-am aliniat am prins ultimul val. Ca timp nu conteaza, se da timpul real, de cand ai trecut pe la start, dar in final cand te bate in cap soarele amiezii, conteaza sa fi terminat cu o ora mai repede.Am plecat deci pe la 7:50. Urcarea pe Col du Glandon o credeam mai usoara, data fiind lungimea ei si diferenta de nivel, dar nu a fost asa: ea contine si niste coborari, din care doua destul de lungi, de unde reiese panta mare, de peste 10% zic eu pe cateva bucati si o diferenta de nivel mult mai mare decat e la prima vedere. Treaba a mers bine, aglomeratie mare. Dupa ce am tras cu coada ochiului spre Col du Croix de Fer, care e foarte aproape de Glandon, am ajuns in varf unde punctul de alimentare era inimaginabil de aglomerat, asa ca am decis sa nu ma opresc. Am inceput coborarea spre Saint Jean de Maurienne, coborare care e foarte periculoasa si abrupta. De cativa ani, tehnologia cu cip-uri facand acest lucru posibil, organizatorii au neutralizat aceasta coborare, pentru a evita accidentele, astfel pentru fiecare concurent timpul de concurs se opreste in varf si se porneste din nou la baza, in Saint Marie de Cuines. Asa ca i-am dat la vale cat sa ma simt bine. Unii cred ca nu au inteles treaba si coborau ca nebunii, business-ul lor. Dar si eu am fost prost cu capul. Nu m-a dus cerebelul ca as putea sa ma opresc sa ma odihnesc 10-15 minute inainte de covorasul care repornea cronometrul si mi-am dat seama de asta fix cand treceam peste el...Din Saint-Jean de Maurienne incepe urcarea care, cu o mica intrerupere in Valloire, se va opri doar sus in Galibier la 2645 m. In total sunt peste 2200 m diferenta de nivel cam dintr-o bucata. Pana in Saint-Michel de Maurienne, urcarea e pe un drum national destul de aglomerat, cu o panta de 2-4%, unde am incercat sa ma tin in pluton. Apoi, panta se agraveaza si incepe urcarea in Col du Telegraphe, unde inca ma simteam bine. Inca nu trecuse racoarea diminetii. Urcarea nu e usoara, dar se vad mai tot timpul antenele din varf. Am strabatut-o moderat, stiind ca e de-abia inceputul.Mica bucata de coborare in Valloire nu mi-a luat mai mult de cateva minute. Apoi, a inceput maretul Galibier, primii km destui de abrupti fiind chiar prin statiune. La iesirea din localitate m-am oprit la punctul de alimentare vreo 5 minute sa savurez o bagheta cu branza mucegaita si salam uscat, niste prajituri si alte bunatati locale cu care ne incantau organizatorii. Apoi am plecat sa iau Galibier-ul in piept... Prima jumatate e cam dreapta, fara curbe si urca constant cu 7-8%. Apoi, de la niste cabane, incep serpentinele iar panta se inaspreste. Doar pe ultimii 5 km se vede varful inca inzapezit al trecatorii. Totusi, cei 2200 m si-au spus cuvantul si am cam cedat fizic la vreo 2-3 km de varf, astfel incat am facut ceva ce nu-mi sta in fire: m-am asezat pe un bolovan sa-mi revin vreo 2 minute. Am dat pe gat un magneziu lichid si un gel si mi-am facut curaj sa atac ultima bucata. Ultimul km este foarte abrupt, cred ca bate peste 14-15%. Sus ne astepta inca un punct de alimentare, organizat de armata, cu aceieasi bune branza, bagheta si salam. Cred ca am stat minim 5 minute si aici.Apoi urmeaza marea coborare: aproape 2000 m de diferenta de nivel, cu bucati de urcare nesemnificative, cateva pedale ici-colo. Intai se coboara pe drumul ceva mai ingust pe niste serpentine superbe pana in Col du Lautaret, unde se iese in drumul mult mai mare ce leaga statiunile Serre Chevailer de La Grave si Bourg d'Oisans. Mult mai lata si mai bine facuta, soseaua din Lautaret in jos a permis viteze mult mai mari. Am trecut ca vantul prin La Grave, unde am putut sa admir in sfarsit cu coada ochiului amenintatorul varf La Meje, patria schiului freeride, am mai dat cateva pedale dupa Freney d'Oisans si am ajuns racorit si bine dispus pe linia dreapta de cativa km dinainte de intersectia din Bourg d'Oisans spre Alpe d'Huez.Nu m-am mai oprit la baza catararii sa ma mai alimentez. Eram foarte obosit, dar constient ca e ultimul pas. Nu unul usor. Dar dupa prima curba mi-am dat seama ca dusmanul va fi soarele, care iesise si batea agresiv in capul nostru. Nu mai puteam de cald.  Pe parcursul urcarii, se trece prin doua localitati, La Garde si Huez, puse cam la cate o treime din traseu, unde erau si puncte de alimentare cu apa. Efectiv n-am reusit sa nu ma opresc sa-mi torn in cap niste pahare. Cum am plecat, transpiratia mi-a venit in gura cu un gust ca de voma si mi s-a facut rau. Oricum, m-am invatat sa nu ma las impresionat de astfel de trairi, asa ca i-am dat mai departe. In sfarsit, pinionul ala de 30 pe care nu l-am folosit niciodata si-a gasit utilitatea. Picioarele obosite se relaxau de minune pedaland un pic in cadenta. Eram fascinat cum faceam eforturi sa urc cu 30 si cu 8-10 km/h in locuri in care la Prix des Rousses aveam 14-15 km/h fara efort.... Totusi, ca de obicei, pe ultimii 5 km mi-a revenit buna dispozitie si am intrat in Alpe d'Huez in forta, trecand linia de final terminat dar fericit.Dupa ce am bagat niste Recovery Shake de la organizatori, m-am pus la rand, mi-am luat diploma de participare si m-am intins pe asfalt. Ma gandeam sa predau cip-ul, cat de tembel sa fiu sa mai vin si maine dimineata sa mai urc o data? Totusi, am zis ca-l las, sa-i arat maine organismului ca se poate si mai rau...Asa s-a incheiat pentru mine inca un clasic. Rezultatul m-a surprins placut: cu 8:18:18 am iesit pe locul 2002 din 6037 de finisheri in Alpe d'Huez plus inca 400 care au abandonat inainte de ultima catarare si au obtinut doar brevetul de Marmotton. Dupa clasificarea in prima jumatate a clasamentului de la Oetztaler, aici sunt in prima treime de finisheri, la o distanta considerabila de ultimii, care au terminat in 14 ore, dar na, si de primii, care au terminat in putin peste 5:30. De-abia a doua zi, la Grimpee de l'Alpe, avea sa-mi dau seama exact care e nivelul amatorilor care participa la aceste concursuri.

Cu pozele stam bine insa :)




Etapa 4 - Grimpee de l'Alpe, 13 km, 1100 m


Cum spuneam, sa-i pun capac, am decis sa nu renunt la ultima etapa, a doua zi dupa Marmotte, un contratimp scurt in catarare pe Alpe d'Huez cu aceleasi numere si cip-uri. Si bine am facut.

Dupa o trezire halucinanta pe la 7 dimineata, am constata ca ploua. M-am imbracat si pe la 8 m-am pus in sa cu directia Bourg d'Oisans, sa-mi dovedesc inca o data ca n-am multe pe creier. Asa ca la ora 9, cand dadeau primele raze de soare printre norii de ploaie, eram din nou la start pentru inca o etapa de catarare, impreuna cu o mana de ciclisti, vreo 213 mai exact, unii proaspeti, dar si cativa care se vedea ca facusera si ei treburi serioase ieri. Intr-un fel am fost dezamagit ca din 7000 de oameni, mai mult de  6800 s-au tras pe cur, dar eram fericit ca sunt dintre ceilalti. Totusi, cred ca mai mult de jumatate nu fusesera la Marmotte.

Surprinzator, m-am simtit bine. E clar ca produsele de Recovery isi fac treaba. Poate si psihicul conteaza. Am plecat tare, i-am dat cat am putut si, spre deosebire de cu cateva ore mai devreme, nu mai aveam nevoie de pinionul de 30, ba mai mult, reuseam din nou viteze de 18 km/h in curbele mai plate. Eram in largul meu, cum naiba, nu stiu. Imi venea sa plang, caci jos ma asteptau Han si Irina cu masina impachetata de plecare, iar eu nu m-as fi despartit de zona asta atat de frumoasa. Am pedalat cu indarjire si fericire si am reusit sa trec linia de sosire in 1:07:27, cu o medie de 12,5 km/h, mai bine decat urcasem la Prix des Rousses, cand eram mult mai odihnit. Si, in ciuda faptului ca eram dupa o zi asa de grea, eram pe locul 123 din 213, la un contratimp de 13 km!!! Adica nimic din ce stiu eu bine sa fac...

Si ziceam eu ca acum mi-am dat seama de nivelul amatorilor de la ei. Ei bine, iata mai jos cei mai buni timpi pe Alpe d'Huez in Tour de France:

Imagine postată

Cat credeti ca s-a scos la concurs?

43:38 !!!

In rest, ma pregatesc psihic, fizic dar mai ales material pentru inca o tura de Oetztaler Radmarathon, daca norocul mi-a suras din nou. Pana atunci mai sunt niste concursuri pe-aici, cum ar fi Transalpine Bike si Geiger, la care vreau sa fac treaba buna. 

Despre ce am facut in celealalte zile de concediu, in care evident n-am stat, vine o alta poveste cu poze multe cat de curand.

Sunday, July 08, 2012

Vive la France! - 10 zile la pedala-n Alpe d'Huez


Practic de cand m-am apucat de ciclism mai serios am visat sa pedalez in Franta. Franta e tara mea de suflet, imi place limba, imi plac oamenii, ma simt acolo ca la mine acasa, spre deosebire de Germania unde am zis ca nu mai calc decat platit bine de tot. Doar ca Franta e departe si a fost nevoie de un imbold destul de mare sa ma inham la asa un drum lung. Imboldul a venit cand n-am iesit nici anul asta la tragere la sorti pentru Maratona dles Dolomites si am decis sa incerc un alt concurs celebru, La Marmotte, la Alpe d'Huez, dar care nu e cu tragere la sorti. Ei bine, am pierdut trenul si la acesta si pana m-am hotarat s-au inchis inscrierile. Insa se mai putea participa doar cu conditia sa te inscrii la Trophee de l'Oisans, un mic campionat din 4 concursuri desfasurate in 2 weekend-uri consecutive in aceiasi locatie. Am scos cardul de credit, am facut plata si cu asta concediul 2012 s-a decis 10 zile la Alpe d'Huez. Concediul avea sa se desfasoare in compania prietenului Horia (Han) si a sotiei sale Irina.

Din cele 10 zile, 4 zile au fost concursurile, pe care le-am prezentat detaliat intr-o poveste separata. Asa ca aici o sa povestesc ce am facut in restul zilelor de biciclit, in care nu am explorat doar soselele ci si potecile ascunse ale masivului Grandes Rousses.

DRUMUL - 3 zile si 2500 km

Franta e al naibii de departe. Am decis sa plecam de la Cluj, asa ca am facut o prima dupa-amiaza pe drum pana acolo. Apoi, a doua zi, am batut clasicul deja drum spre Tirol, ajungand la Innsbruck undeva pe la 2 noaptea. Am zis ca mergem pe autostrada pana in Italia, apoi o luam pe nationale, ca sa nu platim atat si sa vedem peisajul. Dar teapa, in Innsbruck ne-au taxat deja vreo 7 euro pentru pasul Brenner, pe care puteam foarte bine sa-l trecem si pe national. Asa ca odata intrati in Italia, am iesit frumos de pe autostrada. Am mai mers vreo 30 km si am dormit pana dimineata intr-o parcare. A treia zi am plecat si, dupa vreo 2 ore prin munti, am ajuns la un loc superb de existenta caruia nici nu stiam: pe malul lacului Garda, o mare interioara strajuita de munti, cu statiuni cochete de sporturi nautice, cu yacht-uri si vapoare, dar si cu un drum efectiv sapat in stanca. Am fost impresionati de frumusetea locurilor si, din pacate, cam atat avea sa fie frumos in Italia. Au urmat 300 km de sensuri giratorii la cateva sute de m unul de altul, cred ca nu am mers mai mult de 2-3 km continuu, toate pe la periferia oraselor, unde nu am vazut nimic, doar ne-am enervat, desi treceam pe langa placute de localitati cu nume sonore gen Monza sau Gorgonzola. Doar cand am intrat din nou in munti treaba s-a linistit. Am trecut in Franta prin Claviere, un frumos pas montan unde ne-a si oprit politia (nu numai pe noi, opreau pe toata lumea la intrare in tara), am coborat in Briancon, am facut niste cumparaturi de la Carrefour iar apoi, urmand sirul de statiuni din Serre Chevalier, am trecut prin pasul Lautaret in zona noastra de destinatie, spre seara ajungand in campingul municipal din Allemont, unde ne-am cazat la incredibilul pret de 9,2 euro/noapte pentru 2 persoane, 1 cort si 1 masina, plus 3 euro de persoana suplimentara. In total deci cam 4 euro pe noapte de persoana, blana de ieftin. Nu sunt multe de reprosat, doar ca nu exista baie separata pentru femei si barbati, nu exista o sala de luat masa si cand s-a aglomerat campingul se cam termina apa calda. In schimb, era gratis dusul, fata de Austria. In fine, noi eram gata de atac.

ZIUA 1 - Oulles, Villard Reymond si Berarde, 3 catarari de vis - 140 km/2600 m

De dimineata, dupa bagheta cu unt si branza care avea sa devina traditie zi de zi, am plecat cu Horia sa dam atacul pe cateva catarari. Mi-a facut cu ochiul Oulles, un mic sat de cateva case pana la care s-a sapat efectiv un drum cu multe serpentine intr-o faleza de stanca. Urma sa observ ca sapatul drumurilor in stanca e un obicei in partea locului, dar aici chiar s-au intrecut pe ei insisi. Drumul nu doar traverseaza o zona de faleza, ci e sapat cu toate serpentinele lui intr-una. Ametitor. Iar panta de vreo 8-9% in medie, cu bucati de 10-12, era perfecta de inceput. De fapt, distanta de 10-12 km cu panta de 8-9% e clasica pentru cam toate urcarile in zona. Oricum, mi-am deschis bine apetitul, in ciuda oboselii de pe drum.







Villard Reymond e un sat asezat oarecum opus cu Oulles, pe aceiasi vale, pe drumul ce duce spre Col d'Ornon, asa ca, daca tot eram acolo, am urcat si drumul spre el. Desi nu atat de spectaculos, drumul e totusi greu, chiar daca media e doar pe la 7% as zice. In schimb, micul sat din varf mi-a dat un sentiment de liniste, e altfel decat in Austria. Aici ai senzatia ca deranjezi, nu se aude nimic, doar un clopot de biserica la ore fixe, casele nu sunt pictate pentru turisti si pline de flori, nu sunt souvenir-uri de vanzare si nici terase care sa te imbie la o bere rece. E pur si simplu un loc in care par sa locuiasca niste oameni care vor pace si liniste. Am stat mici si resemnati sa admiram, dupa care am plecat fara sa facem nici un zgomot. Superb.




Pe finalul zilei, am ales un drum mai lung. Berarde e o mica localitate aflata la poalele masivului La Meje, dar de cealalta parte fata de celebra statiune La Grave. Un drum de 25 km ajunge acolo prin spatele muntilor, pe o vale, dar nu inainte sa treaca prin alte 2 localitati superbe: Venosc, o mica statiune de schi si, mai ales. Saint Cristophe en Oisans, un mic sat montan, situat intre la Meje si Barre des Ecrins, unul din locurile unde s-a nascut alpinismul modern. Exista chiar si un muzeu al alpinismului, care din pacate tocmai inchisese la sosirea noastra. Drumul e usor, fiind pe o vale glaciara in trepte si avand doar doua bucati abrupte, fiecare de cate 3-4 km, dar alea grele de tot, cu bucati de peste 12%. Am ajuns in Berarde spre seara, dupa multe opriri pentru poze si am reusit sa revenim in tabara inainte de lasarea intunericului. Ce inceput de concediu!






ZIUA 2 - MTB si DH cu bicla de XC, 75 km/2700 m

Pentru variatie si pentru ca sa ii las pe Horia si Irina sa isi faca program si singuri, mi-am inghesuit si MTB-ul cu mine, cam timid dupa experinentele frumoase, dar nu la nivelul asteptarilor, din Tirol. Asa ca, dat fiind ca duminica aveam concurs greu, am zis sa fie o zi de MTB. Astfel, am zis sa incerc sa dau cu nasul pe traseul unuia din cele mai celebre concursuri de DH din lume, Megavalanche, in zona lui inferioara, dar sa urc pe asfalt, sa nu obosesc. Astfel, de dimineata, am urcat pana in Villard Reculas, aflat undeva deasupra camping-ului, aceasta fiind una din rutele clasice spre Alpe d'Huez. De acolo, urma sa cobor inapoi pe o ruta de MTB din ghid. Doar ca am ajuns acolo si n-am prea deslusit pe unde se intra pe traseu. In schimb, in timp ce sugeam un Snickers in fata la oficiul de turism, au aparut 2 baieti cu o fata pe niste MTB-uri de Enduro, care m-au salutat - vreau sa remarc ca MTB-urile sunt pasare rara pe acolo, unde e lumea cursierelor, E plin de ele doar in statiuni, si doar de cele de DH, unde se urca cu cabina si se coboara pe zecile de trasee amenajate. Asa ca am intrat in vorba cu ei. Erau francezi, deci ne-am inteles. I-am intrebat daca stiu pe unde e coborarea de la Megavalanche si mi-au zis ca nu e pe acolo, doar varianta veche de traseu trece pe acolo si este fix traseul pe care vor ei sa-l faca. I-am intrebat daca pot sa-i insotesc si au fost de acord, desi trageau cu coada ochilor suspiciosi la cadrul meu fara suspensii. Asa ca dupa o mica sesiune foto prin sat, au luat-o la vale si eu dupa ei.

Am descoperit atunci ca francezii stiu ce e ala MTB adevarat. Un trail abrupt, cu radacini, bolovani, sicane inguste, trepte, interminabile si superbe... Baietii mergeau o idee mai repede pe bolovani cu suspensiile lor, dar ma asteptau si pe mine cate 10-20 de secunde sa vada ca sunt bine. Mai coborasem la viata mea bucati asa de grele, dar niciodata asa de lungi, aici fiind km intregi in care nu o lasa mai moale. Mi-au spus ca traseul a fost modificat deoarece acesta e prea periculos, in cateva curbe fiind pericol de cadere in prapastie. A fost un regal de coborare in care mi-au fost puse la incercare toata vigilenta, tehnica, anduranta si atentia capatate in atatia ani de MTB, dar in care nu m-am facut de rusine. Dupa vreo 2 km pe un forestier plat, ne-am despartit si m-am intors in camping, pe la amiaza, unde am luat un pranz. 

Cum ziua nu se terminase, am zis sa urc in Oz en Oisans, o statiune nu departe de camping, dar de unde exista o cabina pana la 2800 m in Alpe d'Huez, apoi de acolo sa incerc inca o bucata de Megavalanche. Asa ca am facut si urcarea asta pe asfalt, desi era un autobuz gratuit pana acolo. La cabina, surpriza, m-am intalnit din nou cu prietenii mei francezi, care urcasera cu bus-ul si probabil trecusera pe langa mine. Am urcat cu gondola in varf, la un pret de 9 euro. Sus, am iesit la start-ul multor trasee de DH, marcate in toate directiile. Cum din gondola am vazut cum arata traseele negre, pe care nici macar DH-istii de acolo nu se dadeau, am zis sa vad unul rosu. M-am cam dezumflat la niste pante un pic cam mari pentru XC-ista mea, asa ca am zis sa iau un traseu albastru pana in Alpe d'Huez. Cat de buna decizie! Un traseu atat de fun nu imi inchipuiam sa existe, cu viraje cu urcare pe lateral, cu hop-uri, zone de pump-ing, bolovani, dar toate la un nivel la care nu aveam nici o problema sa le parcurg. Jos in statiune, surpriza, ma intalnesc iar cu francezii si ii intreb cum pot sa ajung pe off-road in Villard Reculas, de unde doream eu sa incerc un traseu marcat de XC. Mi-au spus sa ma duc cu ei. Din nou, un alt traseu de DH, dar rosu de data asta, care trecea pe sub drumul asfaltat, pe langa o herghelie de cai, cu obisnuitele pante mari, viraje stranse si hop-uri, terminandu-se fix in asfaltul dintre Huez si Reculas. A fost o coborare de vis, printre bicle de DH. Mi-am luat ramas bun de la francezi si am taiat-o spre Reculas. Pe drum m-am intalnit cu Horia care a convins-o pe Irina sa urce si ea. 

Eu mi-am vazut de plan si, mai atent fiind, am gasit intrarea in traseul de XC cautat de mine. Am zis sa termin ziua cu o plimbare linistita. Pe naiba! Va zic, frantujii astia chiar stiu ce e ala MTB, cu ce se mananca. Bai, diferenta la ei intre XC si DH e doar ca la XC mai ai si de urcat. Traseul meu, care facea legatura intre Reculas si Oz, era un single trail prin padure, pe curba de nivel, cu prapastia in stanga, cu bolovani, radacini, care cobora si urca o gramada de valcele, pentru cine stie Bucegii un fel de Take pe bicicleta. Dementa totala, urcari si coborari la limita bicicletei, totul ingust si variat.... MTB-XC adevarat, de cel mai inalt nivel tehnic.... Desi nu era in plan sa obosesc ci sa ma protejez pentru concurs, am ajuns rupt in gura in Oz. Dar de aici, puteam ajunge in Allemont pe un alt traseu de XC. Acuma na, trebuia sa vad ce e si cu ala. Asa ca mi-am dat drumul pe asfalt in jos dupa semne si, dupa vreo 2 km, am intrat pe o poteca in dreapta care m-a dus efectiv intr-un drum de TAF ca la noi acasa, pe unde se trageau copacii, cu acelasi noroi si aceleasi fagase, acelasi miros, parca eram in Apusenii copilariei. Drumul urca si cobora, apoi brusc a facut un viraj spre vale si a inceput, cum ii sta bine unui drum de TAF sa coboare vertiginos si sa se transforme intr-o albie de rau cu bolovani. La un moment dat nu imi venea sa cred ca acolo e traseul, dar asa era. Garantat de Federatia Franceza de Ciclism, dupa cum scria pe semne. O federatie cu c***e care stie meserie. Din asfalt, am mai avut o bucata de off-road extrem pana in satul Pourchery, pe drumul spre Vaujany, de unde am revenit in tabara spre seara rupt in gura de oboseala, dar fara nici un regret. A doua zi urmau 173 km de concurs....

Pozele din ziua asta nu prea sunt, a fost mai mult adrenalina...




ZIUA 3 - Concurs, Le Vaujany, 173 km/3500 m

ZIUA 4 - Villard de Notre-Dame, 35 km/1000 m

Dupa ziua ploioasa de concurs, a urmat o zi si mai mohorata. Ne-a fost greu sa ne decidem, dar cu ploaia pe noi, ne-am pornit toti trei spre Bourg d'Oisans in ideea ca ne vine cheful de ceva. Am belit ochii prin magazinul de ciclism vreo 2 ore dar, pana la urma, am luat o decizie: urcam in Villard de Notre-Dame, un mic sat aflat deasupra Bourg-ului, dar despre care Horia zice ca are un drum super salbatic, cum n-am mai vazut in viata mea. Asa ca, printre bulbucii de la ploaie, cu pelerinele pe noi, am pornit usurel toti trei la deal spre unul din cele mai frumoase drumuri pe care le-am vazut. Cuvantul potrivit e ametitor. Sentimentul e ca esti in avion. La coborare mi s-a facut efectiv rau de inaltime. Cam asa de nebuni au fost francezii care au sapat drumul asta sa ajunga in satul in care, la urma urmei, se putea ajunge decent prin spate prin Villard Reymond. Credeti-ma, cuvintele sunt de prisos, las pozele sa vorbeasca.








Sus ne-am bagat in birt sa ne revenim cu o cafea calda si am stat acolo pana cand, pe la 16:00, dupa cum spunea si Accuweather pe mobil, au disparut norii si a iesit soarele. Am mai admirat un pic superbul sat si ne-am dat drumul la vale intr-o coborare cu franele stranse. Nu glumesc, daca faci o greseala si ai zburat in dreapta 2 m peste parapet, nu mai ramane nici de analize daca n-ai parasuta....

ZIUA 5 - Les 2 Alpes si Auris-en-Oisans, 80 km/1200 m

Chiar daca urma o zi de concurs, era unul mai scurt, asa ca am decis cu Horia sa vedem doua locuri pe care el nu le mai vazuse. Vremea isi revenise, asa ca am plecat frumos pe sosea cu gandul sa urcam in statiunea celebra Les 2 Alpes. Am decis sa nu urcam pe drumul principal, ci pe un drum secundar prin Bons (da, francezii au mai multe drumuri asfaltate spre acelasi varf de munte). Aveam sa gasim un alt drum, evident, sapat in stanca, la fel de frumos si care ne-a impresionat la fel de mult. Pe versantul opus al vaii se vedea drumul dintre Freney d'Oisans, Auris d'Oisans si La Garde en Oisans, un drum numit Les Balcons d'Oisans, evident, ia ghiciti, sapat in stanca, pe care ne-am propus sa ne intoarcem spre seara. Am urcat pana in statiune unde am facut o pauza de baguette avec fromage de chievre de la ieftinul supermarket de acolo (cel mai ieftin din zona zic eu), apoi am coborat la Freney d'Oisans pe drumul clasic principal.




Din Freney am inceput urcarea, deloc usoara, spre Auris. In Auris, ne-am oprit sa admiram o biserica veche de 1000 de ani, dupa care am continuat urcarea inca cativa km pana in statiunea Auris-en-Oisans, o mica statiune cocheta pe care aveam sa o revad pe MTB.



Ne-am intors in Auris si am continuat pe la balcoane spre La Garde. Din nou, fara cuvinte, las cateva poze sa-si faca datoria....


Din La Garde, care se afla pe urcarea mitica spre Alpe d'Huez, am coborat in Bourg d'Oisans si apoi ne-am facut revenirea pana la corturi.

ZIUA 6 - Prix des Rousses, plus bonus Col du Sabot si Table d'Orientation, 95 km/2500 m

Aici va mai incant cu cateva poze, pe langa povestea concursului:








ZIUA 7 - MTB adevarat - 52 km/1300 m

Cum prima zi de MTB am cam pacalit-o urcand pe asfalt si chiar si cu cabina, incercand sa o fac o zi de coborare, desi nu a prea iesit, am zis ca trebuie sa fac si o zi de MTB adevarat. Imi doream sa ajung sus deasupra la Alpe d'Huez pe bicicleta, pe off-road. Am studiat hartile si am dibuit un drum care pleaca din Vaujany, pe care il si vazusem din Col du Sabot, care pare sa ajunga unde trebuie. Asa ca i-am dat lui Horia masina sa o urce si pe Irina in Col du Sabot si la Table d'Orientation, cu rugamintea sa ma lase si pe mine de dimineata in Vaujany.

Urcarea mea era de fapt o partie de schi, marcata ca si traseu de enduro de coborare. Panta era la limita, undeva pe la 20-25%, fiindu-mi foarte greu sa-mi tin echilibrul. Am facut pe niste zone mai plate cate o pauza, apoi am incercat sa mai dau o bucata. Unii care coborau se uitau la mine dubios, probabil nu e un sport prea iubit prin zona asta urcatul pe MTB.... Dar dupa vreo 3-4 km cu 3 km/h, am ajuns mai spre platou si drumul a inceput sa se lege. Lucratorii de pe la instalatiile de cablu ma mai incurajau, semn ca eram cu adevarat o pasare rara - de fapt eu n-am vazut un XC-ist in 10 zile de stat pe acolo. Oricum, nu aveam cum sa ma gandesc la dificultatea traseului, pentru ca peisajul iti taia respiratia. Incet-incet am ajuns pe o brana de stanca, undeva deasupra statiunii, de unde se vedeau superb lacurile glaciare. La un moment dat, in drum am zarit si o marmota. M-am oprit sa-i fac o poza, ea statea si se uita la mine de pe niste bolovani. In poze, nu o mai regasesc...






Am coborat in Alpe d'Huez, dar nu m-am rabdat sa nu o fac pe acelasi traseu de DH pe care mai fusesem odata, desi imi planificasem sa o tai spre Col du Sarenne pe un traseu de XC. Asa ca, dupa mica satisfactie de coborare, am urcat inapoi pe asfalt pana am dat de traseul din plan. Am observat ca acesta coincide cu o bucata din Megavalanche, pe care urma sa o urc, nu sa o cobor. Probabil era cea mai plata bucata din concurs. Am dat de ceva noroaie si, pe o poteca ce nu avea nimic deosebit, dar era totusi un traseu frumos de MTB, am ajuns in drumul semi-asfaltat din Col du Sarenne. De acolo, intentia mea era sa ajung in alte doua trecatori, dar neasfaltate, care dau spre Auris en Oisans: prima, Col du Clay, m-a dus pana in drumul asfaltat ce urca in Auris en Oisans, iar de acolo am ajuns oarecum inapoi prin Col du Maronne. Dupa planul celor doua Col-uri, care erau practic doar niste forestiere, dar cu un peisaj deosebit, mai ales cel din Clay spre La Meje, am coborat in valea Sarenne de unde urma sa iau un traseu prin canionul facut de acest rau pana in Huez.


Inca o bucata de traseu impresionanta, poteca de MTB urmeaza cursul unui forestier prost, dar il paraseste de multe ori pentru a se aventura pe single-trail-uri bolovanoase pe malul raului. Super tehnic, traseul poate fi facut si pe forestier pentru cei mai putin amatori de zguduieli. Inca o bucata care respira MTB de calitate si inca o data Franta mi-a aratat ca nu am carat pana acolo bicicleta degeaba. 





Din Huez, am urcat cei 6 km inapoi in statiune pe asfalt si am decis ca de data asta sa cobor chiar pe traseul Megavalanche, ceea ce am si facut in mare parte. Traseul e si aici superb, probabil peste 10 km de coborare la limita bicicletei, fara oprire. La un moment dat, traseul se despartea in doua, o parte fiind cam abrupta sa ma aventurez singur pe ea, asa ca am ales cealalta ramura, deloc usoara dar mai putin expusa. Am continuat printr-o succesiune continua de radacini, bolovani, trepte si viraje si am iesit pe finalul traseului de XC din prima zi de MTB, spre Oz. Doar ca nu am mai luat-o incolo, ci am facut stanga, tot pe traseul Megavalanche. Inca vreo 5-6 km cel putin de coborari la limita care s-au terminat doar la 200 m de camping... Nu mai pot aduce atatea elogii cate as vrea traseelor de MTB de acolo, as scrie pagini intregi de laude.... Doar ca as vrea sa nu se mai termine....







ZIUA 8 - Turul lacului Verney, 12 km/100 m

Cum urma marele concurs, am zis sa ma odihnesc o zi, in care am fost cu masina sa imi iau numarul, am mai belit ochii pe la expozitiile de ciclism, mi-am luat niste pantaloni de la Campagnolo si un tricou cu concursul si ne-am intors seara la corturi.

Inainte de culcare am dat totusi o mica tura a lacului de langa camping, sa pun sangele un pic in miscare dupa o zi intreaga de bagat spaghete...

ZIUA 9 - La Marmotte, 174 km/5180 m
ZIUA 10 - Grimpee de l'Alpe 13 km/1100 m

ZIUA 11 - Plimbare prin Ulm, in Germania - 50 km/200 m

Dupa prima parte din drumul de intoarcere, unde am mers tot pe nationale, dar in Franta chestia asta chiar se poate face, am facut o escala de o zi la fratele Irinei, la Ulm. Asa ca ne-am pus iar pe biciclete si am vizitat de dimineata micul orasel Blaubeuren si izbucul carstic de acolo, iar spre dupa-masa Ulm, unde am stat si ne-am relaxat cu lebedele pe malul Dunarii si am schimbat cateva vorbe cu membrii unui ansamblu folcloric din Banat care cantau acolo la un festival. E o zona minunata, care merita vizitata poate mai multe zile, dar a fost si asa o incheiere linistita a unui concediu tumultos cu aproximativ 900 km de pedalat, peste 20.000 m de urcat si 5200 km de condus...






Ultima zi pe drum ne-a dus pe autostrazi spre Timisoara si, dimineata, inapoi la casele noastre la Bucuresti, respectiv Tartasesti....