Monday, October 22, 2012

Cupa Vladeasa la MTB - un concurs neasteptat de "tare"

Sfarsitul sezonului mi-a adus o mica bucurie personala, un concurs de MTB in muntii Vladeasa, langa Cluj, una din zonele mele de suflet. Chiar daca e departe acum de mine, n-as fi putut sa lipsesc de acolo pentru nimic in lume. Asa ca am purces la drum....

Sincer, nu stiu de ce, ma asteptam la un traseu asa, mai relaxant, mai de toamna. Chiar nu inteleg de ce simteam eu asta, cand pe site scria mare 68 km cu 2300 m diferenta de nivel, treaba care nu e putin. In teren, aproape 15-20 km au fost pe semi-plat, deci toata diferenta asta de nivel s-a adunat pe mai putin, pe vreo 40-50 km.

Evenimentul a fost organizat de Salvamont Vladeasa, aceiasi care au organizat si superba Cupa Vladeasa la schi-alpinism. A fost o buna ocazie sa ma intalnesc cu cativa din vechii mei colegi speologi si alpinisti din Cluj, am avut ocazia sa mancam un super-gulas la ceaun facut de maestrul bucatar Vali Coman - la discretie, am mancat 2 portii., a fost muzica live, lume de calitate, ce mai, o zi extraordinara binecuvantata si cu o vreme de exceptie, cu soare cald si binevenit in prag de iarna.

Foto: ATTA Cluj

  Foto: Szakács Zoltán

Despre concurs, a inceput destul de usurel, asa ca i-am dat mai tare la inceput. N-am prea fost in mare forma, dar nici praf nu pot spune ca eram. Am mers binisor prima jumatate de traseu. Singura chestie e ca cei din Cluj sunt mult mai buni pe partile tehnice decat cei din sudul tarii, merg mult mai bine pe coborari, pe urcari abrupte, cred ca se datoreaza faptului ca au o gramada de etape de XCO si s-au obisnuit cu traseele dificile. Oricum, dupa vreo 8 km de urcare de dificultate medie, o creasta deluroasa si inca vreo 10 km de drum de contur la lacul de pe Valea Draganului, am ajuns la punctul de control de unde urma partea cea mai grea, urcarea pana pe creasta muntilor Vladeasa, pana aproape la 1800 m.


De aici, totul a fost mult mai greu decat ma asteptam. Practic, toata urcarea a fost un push-bike de cativa km si 700 m diferenta de nivel, care ne-a luat majoritatii concurentilor mai mult de o ora sa-l parcurgem. Terenul a fost greu, in multe locuri cu bolovani, unde era mai eficient sa cari bicicleta in spate. Din loc in loc mai mergea sa dai cateva pedale, dar iar trebuia sa te dai jos in 50 m, asa ca nu prea merita ca timp. Practic, desi eu sunt obisnuit cu astfel de greutati, de data asta urcarea m-a pus la pamant. Cred ca nu eram pregatit psihic, am suferit de boala clasica, imi facea impresia ca fiecare panta e ultima, credeam ca sus e gata, evident nu era asa.... Chiar nu stiu ce a fost cu mine, de obicei sunt mai tare psihic pe treburile astea. Mi-au cam cedat muschii, am fost depasit pe urcare de vreo 4-5 concurenti.... Practic aici s-a prabusit tot pentru mine.


Din creasta, lucrurile s-au mai "asezat", a urmat coborarea pe bolovani pana la cabana de la 1400, apoi dupa inca cateva urcari mai dure dar practicabile (pe unele din pacate n-am mai avut puterea sa le urc, desi stiam ca pot), a inceput o coborare lunga prin niste catune de munte, presarata ici-colo cu cate o mica contrapanta. Nu departe de finish, daca tot era ratat concursul ca si rezultat pentru mine, m-am oprit sa ajut un coleg sa-si repare lantul, dupa care am mai coborat un pic si am trecut si eu linia de sosire dupa mai bine de 5:30 ore!!! E cred cea mai mica medie de viteza pe care am scos-o la un maraton in ultimii ani: 12,6 km/h!!! Chiar si castigatorul, Marton Blazso (sper ca asa se scrie) din Ungaria, a scos doar putin sub 4 ore. Sa zic eu, poate daca mergea bine reuseam sa scot un pic sub 5 ore, dar in nici un caz mai bine.

  Foto: Igor Stirbu

Ca si concluzie, a fost un traseu superb, daca ar fi sa excludem push-bike-ul ala care chiar si mie care sunt iubitor de asa ceva mi s-a parut exagerat. Dar na, a fost acolo pentru toti, poate nu am fost eu in forma, m-as fi bucurat probabil de el in alta zi. Au fost concurenti foarte valorosi, pentru ca premiile au fost foarte mari. Sunt bucuros ca organizatorii sunt hotarati sa repete experienta la anu', dar mai ales ca doresc sa mute mereu concursul in alta zona a muntelui, pe alt traseu. De asemenea, sunt nerabdator sa vina Cupa Vladeasa la schi-alpinism. Si mai sunt plin de regrete ca n-am putut sa raman mai mult, pana la premiere si la cheful cu muzica live de seara. Felicitari echipei de la Salvamont care a reusit sa faca un concurs superb de MTB, chiar daca e prima lor experienta in aceasta disciplina.

Saturday, October 06, 2012

Maratonul Piatra Craiului 2012 - un chin previzibil

Anul asta, din variate motive, n-am apucat sa pun piciorul pe munte, doar in pedala. Practic de un an de zile n-am mai calcat o poteca, n-am mai coborat un deal, decat la tura de la Transylvanian Adventure, unde s-a mers oricum in alt ritm. Am mai alergat de doua sau trei ori in parc, o data 12 km dupa care n-am mai putut umbla vreo 3 zile.

Acum e miercuri si am reusit sa cobor scarile fara balustrada :)

Una peste alta, anul asta am neglijat de tot alergarea, datorita problemelor din primavara cu un genunchi si un tendon si, probabil, a fost o decizie inteleapta, deoarece acum nu mai am nici o problema. Dar, inca de atunci, am zis ca voi reveni la MPC. Bine, ma gandeam ca ma mai si antrenez un pic, dar n-a fost sa fie.



In fine, am promis ca la MPC ma duc si din spital daca trebuie, asa ca m-am prezentat la start intr-o zi minunata de toamna, perfecta de alergat.



Spre surprinderea mea, am reusit sa alerg fara oprire pe drum pana la intrarea pe poteca, dar apoi deja dadeam semne de slabiciune. Am mers modest pana la Table, am urcat modest pana la Funduri unde am ajuns cam dupa 2:30 h. Ma rog, inca nu era asa de rau...



Apoi a urmat coborarea la Spirlea si la Plaiul Foii. Dezastru! Picioarele parca nu ma mai ascultau, nu mai aveam nici un echilibru pe pietre si, deja inainte de Spirlea, muschii au inceput sa ma doara ingrozitor si sa dea semne de blocaj. De la Spirlea in jos practic am mers, n-am mai putut alerga mai deloc pana in drum de unde, dupa ce muschii de coborare nu au mai fost folositi, a mers iarasi binisor, am alergat cu vreo 9-10 km/h cred pana la Plaiul Foii. Pe bucata asta, din Spirlea, mereu pierd zeci de locuri, dar anul asta a fost vorba de sute. Cel putin o ora am pierdut aici.



Diana este cea care ma inveseleste in fiecare an cu urcarea ei care ma pune iar pe roate. N-a mers rau nici anul asta, dar oboseala s-a facut simtita. Varianta noua de a ajunge sus e foarte frumoasa. In PA mi-au spus ca nu mai au apa, le-a ajuns doar pentru primii 200. In suflet, simt o mare durere de la ultimele doua cuvinte. Cu apa mi se rupe, ca mai aveam aproape juma' de litru in bidon. Le mai dau sa bea la vreo 2 concurenti mai insetati.

A urmat coborarea la Coltii Chiliilor - o adevarata tortura. Fiecare pas era echivalen cu o durere imensa, nu mai aveam precizie unde puneam piciorul. De ani de zile n-am mai avut asa probleme pe munte. Ultima panta de-abia mai faceam cate un pas...

 

DIn ultimul PA, cu chiu cu vai, am mai tras de mine in alergare foarte usoara, dar cum se marea panta in jos, asa se marea si durerea. Ultima coborare mica inainte de oras a fost din alta lume, imi tasneau lacrimile. Apoi prin oras iar a mers mai bine, ca nu mai era panta.

Mi-am dorit mult sa nu depasesc limita de 7 ore. Cu o mica derogare, am reusit: 7:00:13 a fost timpul meu de final anul asta, cu o ora si 10 minute mai prost ca anul trecut. Dar nu-mi pare neaparat rau, uitasem cum e sa lupti cu tine la fiecare pas, uitasem de puterea mintii asupra corpului.



Evident, mi-am planuit ca la anu' sa ma reapuc serios de alergare. Sper sa ma lase sanatatea si problemele. Mi-am propus 4:59, un timp pe care stiu ca pot sa-l scot daca ma antrenez la coborari. Sa vedem ce-o sa iasa....