Monday, August 22, 2011

Geiger MTB Challenge in haine noi

Inainte de a pleca in Austria pentru Oetztaler Radmarathon, o alta provocare ne-a stat in fata: maratonul Geiger MTB Challenge, cunoscut ca fiind cel mai greu traseu din Romania. Anul acesta, el s-a prezentat in haine noi, traseul fiind revizuit aproape in totalitate. Asa ca, in numar mare, ne-am aliniat la start curiosi ce torturi dementiale a mai inventat anul acesta Tudy & co

Eu m-am inscris la tura lunga, Roxana la tura scurta. Traseul nou a inceput din centru, de langa stadion, cu o incalzire in spatele masinii de politie, cam haotica, pana la intrarea pe off-road, pe drumul spre Cisnadioara. De acolo, traseul a urmat cursul sau vechi aproape neschimbat pana unde se despart turele. Urcarea a mers asa si-asa, nu m-am simtit nici rau, dar nici in mare forma. Totusi, eram animat de curiozitate. Astfel, am intrat in portiunea noua: o coborare usoara cu bucati lungi de curba de nivel, pe o poteca ingusta sapata in coaste de deal inclinate lateral, printre tufe si maracini. A fost o portiune care mi-a solicitat la maxim atentia si echilibrul, dar parca nu pierdeam destula altitudine. Ei bine, coborarea adevarata a inceput subtil ca un baros in cap: o rapa efectiv, cu zeci de poteci care se intretaie, super abrupte si pline de bolovani. Chiar nu aveam ce sa fac, m-am dat jos de pe bicicleta si am coborat pe langa. S-a pierdut mult timp, dar si mai mult se pierdea cu cautarea unei linii. Solutia pentru anul viitor, daca traseul ramane pe acolo, este sa vin cu ceva timp inainte sa studiez coborarea si sa imi gasesc o linie pe care sa o cunosc din timp. M-ar ajuta sa salvez zeci de minute. La fel de brusc cum a inceput, coborarea s-a terminat pe un forestier de pe un afluent al vaii Sadului.

Foto:Wakkah

Urcarea din Valea Sadului a fost in schimb deosebit de inspirat aleasa. Un forestier foarte greu, dar ciclabil aproape in intregime, care iti storcea si ultima picatura de energie din corp. Doar un jgheab de vreo 2-300 m a necesitat niste push-bike, apoi a mers din nou pe bicicleta. Urcarea este atat de lunga si de grea, incat ajuns in traseul de creasta imi venea sa pup poteca.

A urmat bucla dus-intors de la Paltinis, care dupa bucata spre si pe drumul de Santa, pe care o stiam, a continuat cu urcarea pe forestier pana la releu. De acolo, a urmat o coborare cat de freeride se poate la un concurs de MTB, cu bolovani, ficsi si mobili, mici si mari, rotunzi si ascutiti, pentru toate gusturile. Un mare uau!!!

Apoi, cand toti ne asteptam sa incepem coborarea spre Valea Caselor pe jgheabul pe care ne-am omorat impingand anul trecut, am avut inca o surpriza. Traseul era tras pe un picior de deal, prin pajisti si livezi, cu bucati super abrupte, dar abordabile.

Foto: Ciclism.ro

Cu multa subtilitate, din valea Caselor am fost indrumati, rupti in gura de oboseala, in sus, unde, dupa spusele celor din CP, dupa 4 km urmeaza un pod si un drum in stanga. La misto cred. Dupa 4 km de urcare sustinuta, traseul trecea raul (cu saritura peste el) si urca cu un pushbike horror pe o rapa de eroziune pana in urmatorul punct de alimentare. Inca o lovitura de geniu!

Dar nu a fost gata, din punctul de alimentare ne-am intalnit cu traseul scurt si am coborat spre satul ala nasol de comunitari, apoi prin padure am iesit in... Rasinari. Surpriza, am avut de urcat si drumul spre Poplaca, nimic deosebit asa, in sinea lui, dar dupa atatea prajiturele, mai ales in ultima parte, iti cam venea sa-i spui cateva de la suflet acelui drum nevinovat. Niste ATV-isti au stat frumos in spatele meu sa nu ma umple de praf. M-au cam impresionat cu gestul asta.

Din varful delusorului ce desparte Rasinari de Poplaca a inceput insa o semi-coborare pe single-trail prin padure care personal m-a inviorat la loc. Un slalom superb printre copaci, radacini si ultimii concurenti de la tura scurta, slalom care s-a terminat.... pe traseul de XCO din parcul Sub Arini. Traseu care reprezenta ultimii 2-3 km din maraton, cu urcari si coborari abrupte, asa cum il stiam de prin 2007 cand a fost ultima editie. Acest final a picat ca biluta de pe papanasi si m-a facut sa termin cei aproape 100 km cu 3500 m diferenta de nivel cu zambetul pe buze.

Rezultatul, asa si-asa, nici rau dar nici sa te dea pe spate: 8:13:22, pe un loc 12 din 19 la 30-39 de ani si 24 din 51 la general. Un fel de mijlocul clasamentului, dar un clasament format din oameni unul si unul.

Foto: Ovidiu Sopa

Roxana a terminat fericita tura scurta. Ea nu mai fusese demult cu bicicleta, deci ma bucur ca s-a simtit bine si ca i-a placut.

Geiger MTB Challenge nu se dezminte si, an de an, ne livreaza un traseu infricosator direct din statistici, dar presarat si cu prajiturele neasteptate, astfel incat masochistul din fiecare sa treaca linia de sosire cu un ranjet imens intre urechi. La anu', clubul masochistilor se va aduna din nou si voi face tot posibilul sa fiu prezent la apel. Cine stie ce alte incercari ne mai pregatesc Tudi & co?

No comments: