Iarna in galop - Semimaratonul Piatra Mare

Cum zapada n-a cam raspuns la apel anul asta, nici concursuri de schi de tura n-am prea avut. Astfel, chiar si Semimaratonul Piatra Mare, un concurs original in felul lui ajuns la multe editii (cred ca a 6-a), desi se dorea sa fie mai mult de schi si mai putin de alergat, a ajuns invers. Dintre cei aproape 50 de participanti, doar 3 au participat la schi, sau mai bine zis la carat schiurile in spate. Eu nu am fost printre ei, cum nu au fost nici Dani si Radu cu care am mers sambata dimineata la Dambul Morii, la locul de start.

Cei de la EKE, organizatorii acestui concurs, ne dovedesc an de an (de fapt de 2 ori pe an) ca organizarea unui concurs nu-i neaparat o stiinta atomica. O Dacia 1300, un banner micut pe maghiara si vreo 3 organizatori a fost tot de ce e nevoie pentru inca o editie reusita a acestui concurs. Se folosesc traseele marcate, se urca pe langa 7 Scari pana la Cabana Piatra Mare, acolo sta un arbitru si noteaza cine trece, apoi toata lumea coboara pe Drumul Familial pana inapoi la Dambu Morii. Simplu, eficient, iar toata lumea care vine stie la ce sa se astepte. Si totusi, e bine si asa, decat deloc...

Foto: Dani Florea

Cum spuneam, ne-am adunat la start catre 50 de curajosi, pe un teren namolos cu un strat subtire de zapada proaspat depusa. Aceiasi cunoscuti, aceleasi fetze, toti ne-am aliniat la start, unii cu mare entuziasm, altii, care speram la un concurs de schi, cu un entuziasm putin umbrit, dar totusi bine dispusi.

Foto: Andras Istvan Kiss

Pana la 7 Scari poteca era destul de alunecoasa, eu personal nu m-as fi descurcat fara betze. Inca nu inteleg cum Dani si Radu spun ca se simt mai bine fara - pentru mine betzele sunt ca si o continuare a mainilor, fac parte din mine, cu ele devin din biped un fel de patruped. Am incercat sa renunt la ele si e un dezastru, mai ales acum pe gheata. Iata-ma "in action" pe una din bucatile alunecoase:

Foto: Adrian Ionut

Zapada s-a marit brusc dupa intrarea pe canionul 7 Scari, pe traseul ocolitor fiind chiar bine, pana sus la cabana. Totusi traiam cu groaza ca va trebui sa si cobor, unde va fi festival cu alunecatul, asa ca, daca tot nu mi-a venit ideea inainte sa-mi cumpar lanturi antiderapante pentru adidasi, cum aveau multi concurenti, dupa ce am trecut pe la cabana, m-am oprit si mi-am tras una din perechile de ciorapi cu care eram incaltat peste adidasi. Am sacrificat unii din cei mai buni ciorapi ai mei si mi-a fost foarte greu sa iau aceasta decizie. Totusi, a fost o idee buna, zburdand cu ei in jos pe poteca inzapezita. De la cabana pana un pic dupa intrarea in padure se putea merge si pe schiuri. M-am mai oprit de 2 ori ca mi-au zburat ciorapii de pe adidasi, dar ultima data am fortat si i-am tras pana dupa calcai. M-au servit bine pana la sosire, unde am ajuns dupa 1:49:18, binisor as zice. Nu pot sa nu ma gandesc ca, daca aveam lanturi, scoteam poate si 10-15 minute mai bine....

Foto: Andras Istvan Kiss

Dani a ajuns cel mai bine dintre noi (1:35:28), daca nu se ratacea un pic poate prindea chiar un locul 5. Si Radu a ajuns destul de bine, desi un pic sifonat la un genunchi (1:43:44). Rezultatele complete se gasesc aici. Tot la final, la premiere, am avut surpriza sa castig premiul cel mare, lucru ciudat deoarece eu n-am castigat nimic la vreo tombola in viata mea. Astfel, sunt castigatorul unui weekend pentru 2 persoane la o pensiune la Dambul Morii. How cool is that?

Ziua s-a incheiat la Azuga, pe schiuri de tura, unde am apucat sa dam doua ture urcare-coborare, prima cu urcare pe Cazacu si coborare pe Sorica, a doua invers. Nu pot sa nu remarc munca deosebita pe care o duc cei de la Azuga pentru intretinerea celor doua partii: sunt practic ca de cupa mondiala, date fiind conditiile precare.  Pe aceasta cale le cer sincer scuze celor ce ingrijesc partiile, deoarece la ultima tura, fiind semintuneric, n-am mai vazut pe unde sa o iau asa ca am coborat, cat mai la margine posibil, pe urmele proaspete de ratrack, desi ne-au rugat sa nu facem asta. Pur si simplu n-aveam pe unde sa coboram, era batuta cam toata partia...

Foto: Dani Florea

Traseul de alergat a totalizat 14 km de alergat cu 930 m diferenta de nivel si il puteti vedea aici.

Traseul de schi a totalizat 11 km cu 1200 m diferenta de nivel si se poate vedea aici.

Poze mai multe se pot vedea in albumele lui Dani Florea, Andras Istvan Kiss si Adrian Ionut.

Roxana are cursiera! Inca un we de februarie la pedale

Desi in mod normal o tura de pedalat pe langa Bucuresti nu intra din punctul meu de vedere in aria de interes a blogului, acum sunt doua lucruri mai deosebite:

1. e mijlocul lui februarie
2. Roxana e mandra posesoare de cursiera

Asa ca, dupa o sesiune de acomodare sambata prin Tineretului cu cursiera si SPD-urile (Roxana n-a mai folosit SPD-uri pana acum), duminica am dat un 75 km de rulaj pe ruta Bucuresti - Chitila - Otopeni - Saftica - Moara Vlasiei - Tunari - Pipera - Bucuresti, pe o vreme placuta si +8 grade. De fapt, toata lumea parca iesise la pedalat, era plin de cursieristi si MTB-isti pe toate drumurile.

Iata si noua arma a familiei:
cadru DeRosa (sau numai sticker-ul, nu-mi dau seama), echipare Campa Veloce 2x9 speed, cu angrenaj compact si momentan un grup de pinioane tunate Tiagra 11-28 sa mearga cu Campa - o arma modesta dar redutabila, care isi va arata "forta" pe multe catarari din Carpati si Alpi. Va mai primi un set de roti Campa cat de curand, rotile astea urmand sa le pastrez eu pentru un viitor CX. Important e ca Roxana e incantata de noul tip de miscare, care m-a prins si pe mine la sfarsitul toamnei: ciclismul de sosea care, acum, dupa ce s-au asfaltat o gramada de drumuri ca lumea, inclusiv la munte, merita in sfarsit sa fie practicat in Romania.

Prin crusta si uragan la Padina

Am revenit si we asta in zona Padina, in echipa serioasa: Roxana, Corina, Adi si cu mine, cu planuri mari. De data asta, chiar eram hotarati sa facem traseul de la Bucegi Winter Race. Lucrurile s-au limpezit mult mai repede decat ne asteptam ca zapada de we trecut s-a dus, vantul bate cu ura si peste tot e plin de placi de vant nerabdatoare sa te poarte inapoi in vale cu viteza maxima.

A fost o tura galagioasa, cu vijelia in urechi, cu schi prin cruste de cea mai joasa speta, cu urcat cu focile prin iarba si carat schiurile pe rucsac. Ce mai, un deliciu, dupa cum se poate vedea si in filmuletul, si el lasat galagios pentru atmosfera data de sonorul original:

Traseul a fost destul de scurt fata de ce ne-am propus, s-au adunat 47 km cu 2620 m diferenta de nivel. 

Sambata am plecat pe la 10, de data asta pe piei, de la 1400. Primele semne ca e nasoala treaba au aparut pe drumul de Cota 2000. Ce ziceti de un Papagal in februarie?

Dupa lupta cu vantul nemilos si cu crusta de calitate extra de pe Pacala, de-abia pe la 14 am ajuns si ne-am cazat la Salvamont Padina. Spre seara, am zis ca nu mai urcam nicaieri si dam cateva ture pe partia de la cabana. Am dat fiecare dupa puteri, intre 3 si 5 urcari pe piei si coborari si am admirat un apus de vis cu o tornada de nori frumos colorata. 

Dupa o cina copioasa cum ne-au obisnuit cei de la Salvamont si un somn bun, dimineata ne-a gasit demoralizati cu gand de retragere in Sinaia si dat la Azuga. Pieile de foca ne faceau totusi cu ochiul asa ca, totusi, in timp ce ne incaltam, ne-am "revergorat" cu capu' si am hotarat ca o dam inainte cu planul nostru, fie ce-a fi.

Astfel, destul de tarziu, dupa 10, am luat-o pe pajistea cu iarba si fara zapada spre refugiul Strunga. Zona arata deplorabil, cu bolovani si multa iarba. Ceva mai multa zapada a inceput sa apara spre Batrana, insa tot de acolo ne-a intampinat din nou vijelia, care te lua de pe picioare. 

Din pacate, deasupra vaii Ialomita aventura noastra s-a terminat deplorabil: poteca ce coboara spre saua dinainte de Gavanu era plina ochi de placi de vant gata sa o ia la vale. Dupa putin debate pe tema asta, am hotarat sa facem cale-ntoarsa, desi era cam ora 14 si era clar ca ne prinde noaptea. In schimb, coborarea pe gheata cu placi pe pantele spre Batrana nu ne-a displacut deloc.

Din Batrana am taiat-o in jos pe Valea Doamnei, cel mai de calitate schi de we asta, dar in dreptul cascadelor s-a cam terminat iar zapada si am luat schiurile in carca pana jos spre Sugari. Din Sugari, am taiat-o direct spre Cimitirul Elefantilor, printr-un culoar intre jnepeni destul de haios si, pe intuneric, am ajuns la Cabana Babele unde, ca tot era deja noapte, ne-am delectat cu un ceai. Am luat-o la frontale spre Sinaia si am coborat de la 2000 la 1400 cu schiurile in spate, mai putin primele fetze pana la stancile de pe Papagal, zapada lipsea complet. Am ajuns la masina pe la 22 si ne-am permis o delectare cu o ciorba la Riviera, dupa asa zi lunga.

Per total, a fost un weekend deosebit si provocator, pe care-l vom tine minte mult timp de-acuma. Nu stiu de cate ori am ocazia sa prind asa conditii de schi... dusmanoase ca si zilele astea :)

Prin puf si printre bolovani la Padina

Daca tot s-a re-amanat concursul din Muntele Mare si daca tot ne bate la usa prima editie din Bucegi Winter Race, am decis sa dam o tura prin Bucegi, respectiv eu cu Radu, cu care am zis ca facem echipa la concurs si Adi care, cine stie, poate o sa vina si el. Ca si plan, gandindu-ma ca nu prea e mare minune de zapada, am zis sa incercam sa facem traseul de concurs, respectiv sa dam o tura Padina - Strunga - Omu - Piatra Arsa - Padina. Primul semn ca nu va fi sa fie asa a fost inca de la prima coborare, de pe Furnica, unde am dat de un pulver de vis, uscat, peste o baza care din pacate mai avea si cate un bolovan. Oricum, era cam clar ca tura de alergat pe schiuri se va deturna in tura de schiat prin puf...

Totusi, nu pot zice ca nu am alergat, avand in vedere ca s-au adunat in 2 zile vreo 43 km cu 2300 diferenta de nivel. Traseul este cam asa: Cota 2000 - Piatra Arsa - Babele - Plaiul lui Pacala - Padina - Vf. Strunga - coborari pe o fata si un valcel cu pulver - Padina pentru prima zi, iar a doua zi Padina - Sugari - Cerdac - Ialomita - Padina urmat de Padina - Pacala - Piatra Arsa - Cota 2000 - Carp - Cota 1400. Arata cam asa (track-ul e pus pe Runmap):

Pentru inceput, vreau doar sa spun ca a fost un weekend cu vreme si zapada de exceptie. Dovada sta si "filmul evenimentelor" pe care-l puteti vedea chiar aici (povestea si pozele urmeaza dupa):

Scuzati rapirea lui Adi de catre extraterestrii pe valea Sugarilor (asa a iesit la montaj) si o mica greseala de limba engleza pe la ultimul comentariu, precum si watermark-ul de pe filmarile lui Adi, cu asta m-am ales fiindca dl. Mac si nea Sony nu se pupa intre ele, adica iMovie nu incarca fisiere .mov, asa ca au trebuit convertite. Softul gratuit pe care l-am gasit in graba face chestia asta pe gratis, dar ne incanta cu acel watermark. Mi se pare cinstit, mai gasisem unul care-si tragea un ditai watermark-ul fix in mijlocul imaginii. Scuzati paranteza de ordin tehnic.

Si sa continuam povestea. Am ajuns in echipa de trei la 1400 pe la 9 dimineata si, cu planuri mari, am decis sa nu mai pierdem vremea cu urcatul pe piei la 2000 si am luat cabina (stiti voi faza cu orice regula are dreptul la 3 exceptii, am consumat una). De acolo, a urmat coborarea prin puf spre Piatra Arsa, care ne-a uns la suflet, la fel cum ne-a uns si plimbarea prin puf neatins in continuare. De la Piatra Arsa, am decis sa nu intram in Plaiul lui Pacala pe poteca turistica, ci sa facem putin dreapta spre creasta spre Babele, ca sa schiem tot plaiul, ca e pacat. Cata dreptate am avut! In drum, am dat de Babele 2, niste babe micute dar frumoase si mult mai putin cunoscute decat preadesenatele si scrijelitele lor surate din cartea de geografie.

Coborarea a fost de vis, dupa cum se vede in film. La Padina, am urcat la cabana, am comandat o ciorba de perisoare si niste cabanosi cu piure si intre timp ne-am cazat jos la Salvamont, in conditii superbe si la un pret absolut ok. Dupa masa, Radu ne-a parasit, el facand cale intoarsa, fiind consemnat duminica la alergare la Semimaratonul Gerar. Pacat ca a pierdut restul turei, dar sunt convins ca si concursul, la care a scos un super timp cu echipa sa, a meritat efortul.

Eu cu Adi am pornit, cica sa facem marea tura pana la Omu, in sus spre Strunga, unde zapada cam lipsea si mergeam mai mult pe iarba si bolovani. In schimb, erau niste urme de schiuri care duceau spre creasta direct pe linia piciorului, pe unde as fi vrut si eu sa urc, asa ca le-am urmat. Nu a durat mult si am vazut in departare si silueta a trei schiori, autorii urmelor, care nefiind grabiti nu mergeau foarte tare si i-am ajuns fix unde ne-am intalnit si cu traseul turistic, pe un vafrulet plin de pulver. Am descoperit ca era vorba de Iulian Cozma cu Alex Doaga si Mihai, care se dadeau pe acolo prin puf. Suficient motiv sa abandonam total planurile marete si sa ne lansam si noi in jos prin pudra zeilor. Cam asa arata versantul dupa cateva zeci de secunde de bucurie intensa:

Dupa inca o coborare prin puf si una cautand loc de trecere printre bolovani, am ajuns inapoi la Salvamont unde am bagat o ciorba de varza cu afumatura si niste orez cu snitel/ficatei pe saturate, apoi. mai mult eu, m-am "delectat" cu un vin alb din dotarea cabanei. Seara s-a terminat cu o discutie pe diverse teme de schi cu Alex si Mihai. Iulian s-a culcat mai devreme si n-am mai apucat nici sa-l salutam, a doua zi a plecat cam cand ne-am trezit noi (pe la 8).

A doua zi, dupa o omleta cat o roata de Q7, i-am vazut pe Alex si pe Mihai ca se pregatesc de drum, sa urce pe valea Sugarilor spre Cerb si am sarit in clapari si am taiat-o in sus cu ei, cu ideea sa coboram inapoi pe undeva frumos. Pe drumul spre Pestera am admirat de departe fetele pe care schiasem seara dinainte (se vad urmele daca mariti poza si va uitati atent):

Urcarea pe Sugari a fost superba, printr-o zapada virgina si pufoasa, din nou.

La baraca ne-am intalnit cu Bubulu si nea Gigi, dupa care ne-am despartiti in 3 echipe. Bubulu cu nea Gigi au dat un Cerb, Alex si Mihai la fel, dar de pe Bucura iar eu cu Adi am dat o Ialomita sa ajungem inapoi la Padina sa ne luam lucrurile. Pulver fain si in Ialomita pana la cascada, apoi am ocolit pe versantul stang pe valcel, unde era cam crusta, iar de la cascada in jos zapada a fost din ce in ce mai putina, cu multe pietre, fiind nevoiti sa dam jos schiurile de mai multe ori.

Urcusul de la Padina la Piatra Arsa si apoi traverseul pana pe Carp a decurs normal, sub un soare arzator.

Ziua s-a incheiat cu o coborare de cosmar pe intunecate pe Carpul care era plin de tocatura de urme proaspat inghetate, combinate pe fata mare cu bucati de gheata lucie din aia galbuie. O adevarata provocare pentru schiurile mele usoare de 1.67. Ma si gandeam cum le dadeam in gura pe acolo cu Thunderul de 187, dar acuma iesisem la alergat, nu la freeriderit. Oricum, sunt foarte multumit de Random-uri, in pulver stau binisor la suprafata iar in crusta nu mi-au facut probleme: desi trebuie o idee muncite, ies invingatoare pana la urma fara probleme.

Saptamana viitoare poate daca va fi frumos revenim la Padina, dar de data asta facem tura de concurs, pe bune. Promit.