Valcelul din Poienita

Duminica asta am vrut sa dam o incercare la coltzari pe Valea Malinului, Radu zicea ca poate incercam Valea Coltilor, dar din cauza conditiilor total potrivnice intentiilor noastre, ziua s-a lasat cu o tura pe Valcelul din Poienita. Duminica dimineatza am plecat din Bucuresti cu Horatiu, Radu si Cristi pe un ger de crapau pietrele, adica la 6 dimineata erau vreo -15, -16 grade. Tot drumul am sperat ca se mai inmoaie, macar un -10, tot ar fi fost o treaba mai buna. Cand am ajuns aproape de Busteni, Radu isi da seama ca a uitat coltzarii acasa, prilej pentru Horatiu sa isi arate bunele intentii, adica sa ii dea coltzarii lui. Explicatia pentru gestul lui insa era foarte simpla. Cand a vazut Horatiu cat ninsese in ultima saptamana si-a dat seama brusc ca de fapt el nu are chef sa mearga pe jos si ca vrea sa mearga la schi. Adica cu alte cuvinte abia astepta sa scape de tura pe jos si sa se duca cu Bubulu in Baiului. Radu nu a fost de acord cu propunerea lui argumentand ca ar fi bine sa vina cu noi sa vada intrarea pe Valea Malinului. Practic la cat ninsese nu se mai punea problema sa urcam pe vale. Cand am iesit din masina, am paralizat instant. Batea vantul iar cele -15 grade se transformasera in -17, ca iti venea sa faci drum intors si sa intri in prima crasma. Dar am zis ca deh, trebuie sa le incerci pe toate sa vezi cum e. Asa ca am inceput noi sa urcam prin padure pana in Poiana Costilei. Zapada pe drum era din ce in ce mai mare, ninsese destul de mult. Iar in Poiana era pana la brau. Ne-am oprit la stana sa mancam ceva. Nu pot sa descriu ce frig era, dupa 5 minute de stat pe loc nu imi mai simteam mainile si picioarele. Am scurtat cat am putut pauza, ca nu iti ardea de stat pe loc si am inceput sa urcam pe valcel. Adica mai corect ar fi am inceput sa innotam prin zapada, pe o panta super scarboasa. Pe urcare a fost cat de cat ok, imi mai ingheta cate o mana, nu imi simteam picioarele, dar m-am descurcat. Dupa vreo ora si jumate eram sus. Am zis ca daca tot am carat cu noi coarda si fiare macar sa facem un rapel scurt pe hornul pamantos, asa de amuzament. Asa ca am legat coarda de copac si ne-am dat la vale pe horn. Jos am mers un pic sa vedem cum e zapada si am vazut si intrarea pe Valea Coltilor pe care mi-am propus sa urc anul asta. Am hotarat ca nu are rost sa urcam, pentru ca era prea riscant cu toata zapada care era pe vale. Asa ca am urcat inapoi pe horn, am desfacut coarda si am inceput coborarea. Pe la 2-3 eram deja la masina. La intoarcere am trecut prin Sinaia la circiuma bine cunoscuta, ne-am bucurat stomacurile cu mancare si ne-am intors in Bucuresti dupa o lectie frumoasa dar cam scurta de vai prin Bucegi.