Saturday, October 06, 2007

O revelatie - Maratonul Piatra Craiului 2007

Chiar daca nu am nici o poza de atunci, imaginile imi sunt inca vii in memorie. Parca a fost ieri. O idee nebuneasca a Roxanei: hai sa ne bagam si noi la maratonul asta de alergat 41 km si peste 2000 m denivelare. Vedem ce putem face, ca nu ne impusca nimeni daca nu terminam. Si am zis da, ce naiba. Chiar daca nu eram in stare sa alerg un tur de bloc!!!

Astfel, ne-am aliniat la start. Eram convins ca nu o sa ajung nici pana la Table in ritm alert. Dar prin fata mea s-au perindat in acea zi de toamna Magura, izvorul de la Table, saua Funduri, Marele Grohotis, Spirlea, Plaiul Foii.... Aici am ajuns cu cateva minute inainte de timpul limita. Dar am ajuns! A fost o motivare suficienta cat sa ma pornesc spre Diana. Azi nu inteleg cum am reusit. Am convins-o si pe Roxana, care ma astepta ca sa... abandonam. Am urcat, am coborat in chinuri groaznice si dupa mai mult de 10 ore am trecut linia de sosire, unde Luci Clinciu ne-a asteptat rabdator... Mi-a spus ca nu credea ca voi reusi. Iar eu mi-am propus sa le arat tuturor ca treaba nu sta chiar asa si, de atunci, viata mea s-a schimbat pentru totdeauna...

Rezultatele de atunci le puteti vedea aici: http://maratonpiatracraiului.blogspot.com/2007/10/rezultate-maraton-piatra-craiului-2007.html

No comments: